În această lucrare de mică întindere, Kant argumentează necesitatea reformării educației vremii lui. Definind-o ca arta de a dezvolta dispozițiunile naturale ale fiecărui om, Kant reproșează educației faptul că nu-l formează și nu-l dezvoltă pe om pentru a atinge în întregime scopul existenței sale.

Începutul, dar și progresul, acestei arte este fără plan, „mecanic” explică filosoful, fapt care atrage, după sine, greșeli și lipsuri.

Kant postulează faptul că omul este singura ființă care trebuie educată pentru a deveni OM. Omului îi trebuie îngrijire și cultură, însă într-un cadru judicios. Astfel, arta educației sau pedagogică trebuie să devină judicioasă, pentru a putea să dezvolte natura umană în așa fel încât să-și atingă integral scop.

„Omul poate deveni om numai prin educație. El nu e nimic decât ceea ce face educația din el. Să ne amintim că omul e educat numai de oameni, care de asemenea sunt educați. De aceea lipsa de disciplină și instrucție îi face pe unii oameni să fie răi educatori ai elevilor lor. Dacă odată, cândva, o ființă de un gen superior ar lua asupra sa educația noastră, am vedea atunci ce se poate face din om. Cum însă educația, pe de o parte, îl învață pe om ceva, iar pe de altă parte nu face decât să dezvolte unele însușiri, nu se poate ști până unde se întind la el dispozițiunile naturale. Dacă s-ar face aici cel puțin o experiență cu ajutorul celor mari și prin puterile unite ale multora, chiar prin aceasta am primi unele lămuriri cam până unde ar putea ajunge omul. Dar e tot atât de important, pentru un spirit speculativ, cum e o tristă observație pentru un filantrop, de a vedea cum cei mari nu au decât grija lor proprie, neluând parte la importanta experiență a educației, menită să arate cum face natura un pas înainte spre perfecțiune”.

(Kant)

Immanuel Kant

Boeken