ro
David Michie

Pisica lui Dalai Lama și arta de a toarce

Meld me wanneer het boek is toegevoegd
Dit boek lezen upload een EPUB- of FB2-bestand naar Bookmate. Hoe kan ik een boek uploaden?
Ce ne face să toarcem?Dintre toate întrebările din lume, aceasta este cea mai importantă. Totodată, este şi punctul de referinţă. Pentru că, indiferent dacă eşti un puiuţ jucăuş sau o pisică adultă sedentară, un motan vagabond sfrijit sau o pisică de rasă cu blana lucioasă şi indiferent de contextul în care te afli, tot ceea ce îți dorești este să ai fericire. Nu mă refer la acel gen de fericire trecătoare, care vine şi pleacă precum o conservă de ton, ci la o fericire care dăinuie. Acea fericire profundă care te face să torci din inimă.Dalai Lama îi atribuie simpaticei sale feline de companie sarcina de a cerceta Arta de a Toarce. Fie că e vorba de perspectiva comică obţinută în urma vizitei unui profesor de psihologie de la grupul universitar Ivy League, de cercetările extraordinare ale unui biolog de renume mondial sau de revelaţiile importante ale unui yoghin mistic, Pisica Sfinţiei Sale descoperă o mare de înţelepciune în ceea ce priveşte tema fericirii. Strălucind prin erudiţie, căldură şi o tuşă de ştrengărie, Arta de a toarce este un reminder fermecător al motivului pentru care Pisica Sfinţiei Sale a devenit una din cele mai iubite pisici din lume.
Dit boek is momenteel niet beschikbaar
201 afgedrukte pagina’s
Oorspronkelijke uitgave
2017
Jaar van uitgave
2017
Hebt u het al gelezen? Wat vindt u ervan?
👍👎
fb2epub
Sleep je bestanden hiernaartoe (maximaal 5 per keer)