2014 este anul care marchează un sfert de secol de când a căzut Zidul Berlinului, iar românii au răsturnat regimul lui Nicolae Ceaușescu. Ce ne-au adus acești 25 de ani de libertate? În zece convorbiri spumoase, cu rol de diagnostic și totodată de profeție, Alina Mungiu-Pippidi și Vartan Arachelian discută despre motivele pentru care comunismul românesc a plantat sămânța unei tranziții dificile, dacă a fost revoluție sau lovitură de stat, de ce la noi nu a existat lustrație și cum am putea să ne maximizăm performanța în UE. Traseele parcurse de autorii cărții în arheologia lor evenimențială au multe similitudini, dar și deosebiri, ceea ce particularizează memoria colectivă în istorii personale. Deși această carte e o istorie obiectivă a tranziției, ea este, nu doar în subtext, și o istorie trăită.